Paradox şi legităţi naţionale sub spectrul integrării

Asistăm de la o vreme la un şir de scandaluri cu tangenţă eclezială pe care nu le voi expune în continuare din simplul motiv că n-aş vrea să torn apă la moară unui conflict atent proiectat şi cu un scop bine stabilit. Totuşi nu m-am putut abţine de la un scurt comentariu indirect referitor la acesta.

Mă surprind mai multe aspecte ale acestor pseudodispute. În primul rând nici una dintre părţi, fie dacă este vorba de demnitarii de stat, fie de reprezentanţii societăţii civile sau a instituţiilor ecclesiale, nimeni nu este interesat de o rezolvare amiabilă a situaţiei în care s-a pomenit R. Moldova sub aspect social-religios. Aceasta se vede după argumentele expuse în declaraţiile oficiale. Să fim serioşi, a pune punct unui conflict prin intermediul unei conferinţe de presă este un nonsens.

Pe de altă parte dacă într-adevăr una dintre părţi, oricare n-ar fi ea, şi-ar dori o finalizare pozitivă pentru ea a diferendului ar iniţia un dialog sincer bazat pe studii de caz serioase la subiect. Unde sunt articolele de analiză, unde sunt sondajele de opinie unde sunt studiile academice care sunt absolut obligatorii în astfel de situaţii?!

Referindu-ne la reprezentanţii instituţiilor ecclesiale observ un paradox greu de închipuit acum 20 de ani. În faţa unor pericole evidente şi iminente venite din exteriorul Bisericii instituţiile abilitate cu rezolvarea situaţiei nu numai că nu-şi concentrează eforturile pe rezolvarea problemei dar îşi mai crează precedente spre noi situaţii  jenante. Am în vedere aici lipsa de reacţie, în mod public, a instituţiilor de învăţământ ortodoxe, neconcordanţa în declaraţii şi fapte din partea ierarhilor, preoţilor şi publiciştilor ortodocşi şi nu în ultimul rând implicarea acestora în politică.

Din partea demnitarilor politici nu observ o deschidere în deajuns spre dialog social – funcţie pe care din start sunt obligaţi s-o execute ca şi reprezentanţi ai elecotratului. Ni se prezintă într-un final un rezultat sec al unor axiome legislative de esenţă occidentală care nicidecum nu convin şi nu converg aspiraţiilor populare. Argumentele procedurale nu conving decât pe autorii proiectelor legislative şi evită în mod clar definirile care se solicită atât din partea societăţii civile cât şi din partea instituţiilor ecclesiale.

Dacă e să vorbim de societatea civilă, în mod voit sau involuntar se fac nişte confuzii care devalorizează automat argumentaţia reprezentanţilor sau aşa-zişilor reprezentanţi ai acestor structuri. Prima dintre confuzii este legată de cine ţin aceşti reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, a liderilor de opinie sau a sindicatelor. A doua confuzie este legată de valoarea acestor reprezentanţi, din partea a câţi cetăţeni iau cuvântul şi dacă într-adevăr îi reprezintă interesele. În mare parte încercarile de dialog se reduc la silogisme, raţionamente şi sofisme incompatibile cu realităţile cotidiene ale ţării şi ale oamenilor de rând.

Din păcate, un astfel de curs social-politic nu va duce decât la adâncirea crizei, inclusiv a celei religioase, după care pentru noi vor urma consecinţe mult mai grave ca urmare a dezechilibrului social.

Să sperăm că, totuşi, consensul va fi stabilit.

SE PREGĂTESC PROVOCĂRI ÎN TIMPUL VIZITEI PATRIARHULUI KIRIL ÎN MOLDOVA

Pe parcursul vizitei sanctităţii sale Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii la Chişinău sunt luate în calcul provocări din partea mai multor grupuri politice extremiste.

În primul rând de acutizarea situaţiei în regiune sunt interesate anumite cercuri de influienţă din cadrul Partidului Popular Creştin Democrat. Au fost formate şi instruite cu această ocazie grupuri de tineri menite să tulbure liniştea publică în preajma locaţiilor unde va fi prezent patriarhul. Deja sunt pregătite veşmintele preoţeşti şi actele false pentru eventualii provocatori din mulţime.

În acelaşi timp, de tensionarea relaţiilor între cele două denominaţiuni ale Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova sunt interesaţi şi unii activişti ai opoziţiei parlamentare de la Chişinău. În pofida faptului că preşedintele acestei formaţiuni politice, Vladimir Voronin se declară loial ideilor promovate de biserica rusă unii dintre colegii săi de partid se conduc deschis după principile ateismului totalitar. La provocări sub masca naţionalismului s-ar putea deda aripile de tineret ale partidului: comsomolul şi naţbolul astfel ca să pară a fi din partea filialelor organizaţiilor Noua Dreaptă din Basarabia sau a Legiunii Sf. Arh. Mihail.

Paralel cu acţiunile de tulburare a liniştii publice în Chişinău se vor avea loc provocări mediatice al căror scop va fi adâncirea crizei politice din Republica Moldova. Asfel, cum deja se remarcă în unele reţele de socializare, publicaţii analitice şi de ştiri în massmedia moldovenească se vor răspândi diverse bârfe legate de implicarea patriarhului în procesul de reglementare politică a diferendului transnitrean iar pe de altă parte a alegerii preşedintelui şi de influenţare a politicienilor spre a lua anumite decizii convenabile Kremlinului.

Ca şi în cazul tulburărilor de pe 7 aprilie 2009 organizatorii provocărilor nu vor fi găsiţi în pofida eforturilor forţelor de ordine de a reţine vinovaţii.

Prin aceste acţiuni se doreşte înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi atragerea României în acest conflict artificial creat. Fără îndoială că vizita patriarhului rus la Chişinău va avea urmari semnificative pentru viitorul Republicii Moldova.

Să nu confundăm critica obiectivă cu gâlceava impostorilor

Mi se întâmplă şi mie, recunosc, de multe ori să cad plasa intrigilor iscate în jurul unor subiecte controversate. Încerc să fac abstracţie de gâlceava politicienilor şi chiar de zarva de pe lângă instituţia clericală pentru că nici una şi nici alta nu au ca obiectiv pragmatic o clarificare a situaţiei ci numai un ulterior duel al orgoliilor. Niciodată două popoare nu s-au înţeles ca urmare a unui război între ele, niciodată nu s-au împăcat doi oameni atacându-se reciproc. Dacă pe termen scurt conflictele aduc beneficii, în timp acestea se transformă în adevărate nenorociri. Sechelele rămân zeci şi chiar sute de ani. Atunci de ce să nu lăsăm armele violenţei verbale de-o parte, ca unelte ale gâlcevii impostorilor, şi să încercăm să ne înţelegem la o masă a dicuţiilor inteligente în care să nu dispară nici critica obiectivă şi nici soluţiile constructive.

Deşi se află în topul ratingurilor la televiziune şi pe internet conflictele religioase din ţară nu sunt recunoscute ca situaţii problematice importante rezolvarea cărora să costituie o prioritate. Mai degrabă acestea sunt interpretate din prisma unor spectacole demne doar de ziarele de bulevard şi atât. Nimeni nu-şi pune problema despre evoluţia acestor situaţii în timp, la urma urmei despre scindarea societăţii provocate de acestea. Nimeni din cei ce comentează conflictele religioase din ţară nu se axează pe o analiză mai amănunţită a fenomenului şi ce urmări poate avea.

Destui îşi pun acum problema de ce Republica Moldova este într-o acută criză politică? Mult mai puţini se întreabă de ce ţara este într-o criză socială şi, implicit, demografică? Dar nimeni din comentatorii de presă naţionali nu atrage atenţia, în mod serios, la situaţia religioasă dezastruasă din ţară şi mă refer în primul rând la nivelul ridicat al criminalităţii, corupţiei şi al depravării morale care sunt în mod direct legate de misiunea Bisericii Ortodoxe în societate. Este deja demonstrat faptul că nivelul ridicat de trai nu este factorul determinant spre o îmbunătăţire a situaţiei din domeniul luptei împotriva criminalităţii şi terminând cu implementarea cu succes a codului bunelor maniere.

Vorbind de bunele maniere avem în vedere în primul rând respectul , prestanţa culturală şi nivelul de educaţie al fiecărui om în parte. Şi dacă ne referim la mediul eclesial este necesar să spunem că şi aici sunt nişte norme de conduită, iar cei care au intenţia să comunice în acest spaţiu trebuie să le respecte. Din păcate, din câte se observăm, prea puţini reprezentanţi ai elitelor politice sau culturale, doresc acest dialog, cu toate criticile de rigoare dar în mod inteligent, argumentat şi nepărtinitor. Exemplele sunt de prisos pentru că dacă am scoate din această formulă campaniile de imagine ale unor indivizi avizi de putere nu am avea pe cine nominaliza.

Vorbind despre cei care se folosesc, la noi în ţară, de Biserica Ortodoxă pentru a se promova în forurile superioare ale statului făcându-i doar o favoare aparentă sau în mod direct atacând-o, putem spune că nu au habar de simţul religios autentic al moldovenilor. Dovada cea mai relevantă a celor spuse mai sus este faptul că, până la sfârşit, lovitura ricoşează dinspre instituţia clericală spre Biserica Ortodoxă ca organism divino-uman. Unul din cele mai elocvente exemple constituie şi gâlceava unor impostori în jurul persoanei mitropolitului Vladimir şi a celorlaţi arhierei de pe cuprinsul Mitropoliei Chişinăului. Cel puţin în Republica Moldova mass-media aduce acuze împotriva ierarhilor doar în forma unor atacuri la persoană în lipsa unor argumente obiective. Nimeni din criticii ierarhilor nu încearcă să înteleagă mediul eclesial ortodox din ţară ci doar se exprimă pe marginea unor subiecte pe care nu le prea înţeleg fiind rupţi de viaţa bisericească în cel mai brutal mod în perioada ateismului totalitar comunist. De aceea la soluţii contructive care să rezulte din observaţii obiective nici nu ne putem aştepta de la aceştia.

Consider că ar fi optim de a redefini termenii criticii în limita respectului reciproc, a unei analize temeinice şi a unor norme etice conforme identităţii naţionale. Doar aşa cred că am putea pune un început rezolvării situaţiei dezastruase nu numai în instituţia clericală, dar şi în mediul cultural şi ulterior în sistemul politic. În acest fel s-ar putea micşora rata criminalităţii şi a corupţiei care depind destul de evident de viaţa politică, eclesială şi culturală a fiecărui om în parte.

Principiile totalitare din prezent sunt promovate prin lipsa valorilor creştine

Acum, în societatea informaţională în care se pare că ne aflăm mai găsim încă din plin reminiscenţe ale ideologiei totalitare criptocomuniste. Am în vedere, în primul rând, primitivismul moral inoculat populaţiei pentru a putea menţine controlul asupra fiecărui om în parte. Metoda ideologilor totalitarismului a reuşit şi până acum dă roade. Ni se pare că am scăpat de sub cortina de fier şi suntem liberi? Da, liberi într-un întuneric în care nu vezi nici unde e prăpastia nici unde e peretele. Şi culmea: „păşitul în prăpastie” şi „datul cu capul în perete” a devenit o modă. În loc să deschidem ochii şi să aprindem flacăra credinţei, a credinţei Sfinţilor Părinţi, noi plonjăm în oceanul propriilor impresii cu ochii larg închişi fără a dori să vedem şi să cunoaştem adevărul păstrat, cu atâtea jerfe, de înaintaşii noştri.

E cam greu pentru unii să li se amintească de înaintaşi sau mai ales de Sfinţii Părinţi. Prin urmare, sunt „ortodocşi” care consideră că misiunea pentru aceştia s-a terminat – ei nu mai merită să fie trataţi cu respectul cuvenit. Când însă respectul reciproc dispare nu mai e loc nici pentru dialog şi înţelegere iar de aici până la atacuri la persoană şi, în cele din urmă, violenţă nu e decât un pas. Tocmai aceasta le trebuie tuturor celor care urăsc Ortodoxia – un motiv în plus pentru a-şi bate joc de ce e mai sfânt pentru noi.

Îndată cu pierderea respectului dispar şi virtuţile creştine – rămân în putere doar calculele seci al unui joc în care credinţa sinceră în Dumnezeu este pe ultimul loc. Aşa se nasc sclavii contemporani, fără suflet, fără simţuri curate, doar cu o inteligenţă sumară atât cât ar conveni celor care-i exploatează.

În ce parte nu ne-am întoarce auzim de conflicte şi scandaluri. Acum şi instituţia eclesială este angrenată în astfel de evenimente ruşinoase. Ortodoxia devine asociată de unii cruciadelor occidentale şi nu sinoadelor ecumenice în care se rezolvau conflictele în mod inteligent şi fără violenţă. Bineînţeles, pe parcursul secolelor Biserica a fost periodic atacată dar nu a fost compromisă din interior. Clericii şi ierarhii nu şi-au trădat încă niciodată Biserica în aşa fel cum se întâmplă acum – ca mărturie-i avem pe martirii secolului trecut care nu s-au lăsat ademeniţi de bunurile lumii acesteia, şantajaţi prin propriile fapte sau speriaţi de bolşevici iar mai apoi de comunişti care i-au şi ucis în chinuri groaznice. Trădarea de acum înseamnă lipsa mărturiei şi nu a unei mărturii prin violenţă ci prin promovarea valorilor creştine – a propriului exemplu.

Cine mai ştie acum care sunt valorile creştine, cine mai trăieşte prin ele? De ce aceste valori sunt doar de faţadă şi doar pentru a-şi crea imagine, mai nou, chiar şi politică? Hai să ne minţim unii pe alţii crezând că nu ne vede nimeni deşi toată ţara se uită la noi şi observă orice amănunt. De ce să acuzăm pe alţii dacă noi înşine greşim, unde ne sunt şcolile teologice unde ne sunt adevăraţii teologi capabili să răspundă provocărilor vremii?

Ce spunea Mântuitorul: „Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15, 14). Cam asta se întâmplă acum în ţară: oamenii nu mai ascultă nici de preoţi şi nici de ierarhi pentru că li-e ruşine să se asemene acelora care nici nu respectă legea dar şi nici n-o ştiu şi pe deasupra nu au nici cultură. Cădem cu toţii într-o prăpastie a primitivismului...

Până când?!

Diversiunea prin scandal – metoda optimă în dezbinarea creştinilor

Din observaţiile mele, subiective bineînţeles, pe parcursul ultimului deceniu atât în spaţiul Pruto-Nistrean, cât şi în întreg arealul ortodox, mă refer mai ales în partea răsăriteană a acestuia, se încearcă, şi nu fără succes, o polarizare a societăţii după principii ideologice. Este un proces, de ce să nu-i spunem, destul de evident, însă neluat în serios. Am subliniat şi într-o postare anterioară că acest fenomen este „politic corect” dar nu şi sub aspect bisericesc. Biserica, mă refer la cea Ortodoxă, este, dacă am putea spune aşa, un organism juridic teocratic spre deosebire de celelalte denominatiuni creştine care se raliază unui principiu structural autocratic sau liberal. Ea, în principiu şi prin esenţă, nu se poate asemăna sistemelor sociale politice pentru că a exclus de la început participarea activă la procesele administrative laice. Funcţia primordială a Bisericii ca organism juridic teocratic este ghidarea individului spre idealul vieţii creştine predicată de Domnul nostru Iisus Hristos şi comuniunea tainică dintre Dumnezeu şi om.

Confuzia se naşte în momentul în care se doreşte simplificarea excesivă sau complicarea unor înţelesuri fundamentale în Biserică expuse prin canoanele şi dogmele ortodoxe. Pornind de la aceste interpretări se conturează cel două extreme care deopotrivă strică dar care se aseamănă prin metodele aproape idenitice de promovare în societate: absolutizarea unor concepte subiective care prezintă drept adevăr de netăgăduit. În ambele cazuri expunerea abundă în tipaje de argumente care sunt folosite preponderent de serviciile speciale pentru a corupe şi a induce în eroare şi tehnici folosite în războaiele informaţionale în scopuri propagandistice.

O analiză completă a acestui fenomen periculos necesită un spaţiu mult mai amplu de expunere şi ar fi fost bine ca cineva să se ocupe de acesta pentru a preîntâmpina în viitorul apropiat un conflict major în sânul insituţiei clericale. Din nefericire exegeţii contemporani ai Bisericii sunt preocupaţi cu răstălmăcirea unor situaţii care nu ţin de problematica actuală a administrării elcesiastice ci repetă sau plagiază studiile originale ale unor teologi erudiţi din trecut. În cel mai bun caz studiile teologice originale sunt mai mult axate pe teorie decât pe practică aplicabilă în situaţii reale. Anume de o astfel de experienţă practică duce astăzi lipsă instituţia eclesiastică.

Efectul cel mai grav al polarizări în interiorul Bisericii este dezbinarea între credincioşi pe principii ideologice la prima vedere apolitice, dar daca stăm să ne gândim mai bine, pe deplin pseudoreligioase. Pe de o parte se situează consevatorii deşi nimic în comun cu păstrarea tradiţiei aceştia nu au, iar pe de altă parte se situează liberalii, mult prea toleranţi faţă de inovaţiile care prea puţin ţin cont de canoane şi mai mult de necesităţile lumii contemporane. Primii deşi se deosebesc de liberali printr-un rigorism extrem seamănă panică nu numai printre adepţii săi ci şi printre neofiţi de multe ori făcându-i pe aceştia din urmă, prin atitudinea lor fatalistă, să se dezică de Ortodoxie şi să revină la convingerile lor anterioare. Pe de altă parte a baricadei se află cei care manifestă indiferenţă faţă de tot ce reprezintă tradiţie iar pentru conformism doar o mimează în practica liturgică fără să şi trăiască prin ea.

S-ar părea acest fenomen decurge dintr-un proces istoric natural şi este ceva normal ca acum să asistăm la confruntări între „conservatori” şi „liberali”. Contrar acestei opinii Biserica nu are nici o tangenţă, în acest sens cu partidele politice, parlamentul sau guvernul statului în care slujeşte. Există şi tendinţa unor reprezentanţi ai acestor curente, s-ar zice beligerante, de a nega dorinţa de confruntare însă intenţiile reale le sunt trădate de faptele la care se dedau.

Fiecare din aceste ieşiri provocatoare de scandal este, într-un final, acompaniată de viloenţă. Rezolvarea acestor situaţii vine după cuvintele Mântuitorului: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35). Este nevoie de rugăciune, înţelegere, linişte şi tact pentru a nu ajunge şi noi în situaţia bizantinilor care în ultima zi dinaintea cuceririi Constantinopolului de către musulmani erau angrenaţi într-o dispută absurdă despre genul îngerilor. Doamne fereşte să nu avem şi noi aceeaşi soartă.

Efectul pe care contează arhitecţii acestui conflict în progresie este debusolarea credincioşilor, captarea atenţiei clericilor şi ierarhilor asupra unor subiecte artificial proiectate spre a-i devia scopul autentic al slujirii preoţeşti şi în final decreştinarea întregului popor. Dezbinaţi fiind vom deveni mult mai vulnerabili în faţa pericolelor capabile să aducă un real prejudiciu ţării.

Pasat nu ştie Crezul. Mitropolia Moldovei şi-a retras sprijinul faţă de liderul umaniştilor moldoveni?

Liderul Partidului Umanist din Moldova, domnul Valeriu Pasat, iniţiatorul campaniei de predare obligatorie a disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în şcolile ţării, “omul Moscovei” după cum spune chiar domnia sa, nu ştie nici măcar Simbolul Credinţei. O ruşine mai mare pentru distinsul academician, autorul monografiei “Ortodoxia în Moldova 1940 – 1991” nici că se putea.

Crezul Bisericii Ortodoxe sau Mărturisirea de Credinţă Niceo-Constantinopolitană - una dintre rugăciunile fundamentale ale ortodoxiei este rostită de către creştinii practicanţi cel puţin două-trei ori pe zi: la rugăciunile de dimineaţă, la rugăciunile de seară şi la liturghie, pentru cei care au timp să asiste la aceasta. Cei care participă activ în viaţa bisericească ştiu că Simbolul Credinţei este rostit la majoritatea slujbelor şi sfintelor taine care se oficiază în comunitatea ecclesială ortodoxă: naşii rostesc această rugăciune la botezul copilului, mirii trebuie să cunoască Simbolul Credinţei pentru a fi cununaţi în biserică iar în caz de boală rudele celui care se simte rău rostesc Crezul ce este prezent şi la slujba sfântului maslu, şamd

În familiile ortodoxe copiii până la vârsta adolescenţei deja cunosc Simbolul credinţei, în şcoli acesta se învaţă în clasele primare iar aceia dintre creştinii maturi carora le esteruşine să rostească Mărturisirea de credinţă în public sau cu voce tare oriunde nu s-ar afla canoanele prescriu să fie pur şi simplu excluşi din comunitatea ecclesială.

Spre deosebire de alte denominaţiuni creştine în ortodoxie Simbolul credinţei este o rugăciune publică – o mărturisire a ataşamentului faţă de valorile general umane şi în primul rând faţă de cele ortodoxe. Refuzul mărturisirii credinţei din raţiuni politice este totuna cu o erezie – o gravă rătăcire, abatere şi eroare de la principiile de bază ale doctrinei ortodoxe.

Mi se pare destul de interesant cum de iniţiatorul predării anume a Bazelor ortodoxiei, membru al Academiei de Ştiinţe din Moldova care afirmă că are în subordine o echipă specialişti care vor alcătui programa şcolară a acestei discipline, a venit la conferinţa de presă dedicată prezentării manifestului electoral al Partidului Umanist fără cineva care să ştie măcar Crezul. Unde sunt mult trâmbiţaţii experţi ai mitropoliei Chişinăului care să ştie Simbolul credinţei? Sau deja partidul distinsului academician Valeriu Pasat a pierdut oficial sprijinul Bisericii Ortodoxe din Moldova? Altfel cum de se explică faptul că pe listele electorale au dispărut feţele bisericeşti?

Cum se explică faptul că deja de prea mult timp nici Mitropolia Moldovei şi nici echipa lui Pasat din Partidul Umanist nu colaborează împreună pentru a accede la tribuna mult râvnită a legislativului moldovenesc? Oare şi-au dat seama ierarhii că fostul ministru al apărării nu are nimic în comun cu Biserica Ortodoxă decăt proiectele sale politice?

Urmează să vedem...

PS: Cert este că refuzul domnului Pasat de a rosti Crezul (deşi, să zicem, că îl cunoaşte) este dovada clară că dumnealui nu aparţine de Biserica Ortodoxă de a cărei mărturisire se fereşte.

Aspiraţii politice vs inundaţii în Mitropolia Moldovei

"Întrebare: Ce va face instituţia mitropolitană în contextul inundaţiilor ce se abat asupra Republicii Moldova? Răspuns: Nimic!

Întrebare: Păi de ce într-o ţară cu mai mult de 90% creştini ortodocşi ierarhia bisericească nu ţine cont de nevoile şi necazurile oamenilor? Răspuns: Este prerogativa instituţiilor de stat să se ocupe de acest lucru.

Întrebare: Şi cum dar se înscrie implicarea deschisă a conducerii Mitropoliei Chişinăului pe arena politică naţională în cadrul acestor evenimente? Răspuns: Să nu amestecăm aspiraţiile politice ale conducerii clericale cu nevoile reale ale oamenilor."

Comentariu la acest dialog imaginar: În timp ce întreaga societate este preocupată acum de dezastrul ce se abate încet încet şi asupra Republicii Moldovei, când toată presa duduie de iminenţa unei catastrofe naturale şi până şi priministrul se implică direct în rezolvarea acestei situaţii complicate, instituţia mitropolitană îşi vede de „grijile” sale – următoarele alegeri parlamentare.

Este ştiut faptul că la hirotonie fiecărui preot trebuie să-i fie reamintite obligaţiile de păstor al sufletelor şi odată cu aceasta ajutor la nevoi (implicit financiare, alimentare şi medicale) pentru toţi cei ce se află în dificultate. Cu atât mai mult aceste lucruri trebuie să le ştie şi ierarhia şi să le aplice necondiţionat atunci când situaţia o cere.

Cum dar se justifică implicarea instituţiei mitropolitane în politică din moment ce nici obligaţiile sale statutar-canonice nu şi le respectă? Foarte simplu: Rea-voinţa, lipsa de cultură şi educaţie, avariţia şi cel mai important – marea prăpastie somatică (de percepţie) ce desparte clerul de credincioşi şi ierarhia bisericească de întreaga societate.

Şi încă ceva: Se întrevede în viitorul nu prea îndepărtat o schizmă în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi acest lucru deja este destul de evident. Pârghiile de influenţă ierarhică odată cu implicarea acesteia în politică s-au şubrezit simţitor. Prăpastia între instituţia ierarhică şi societate s-a mărit în aşa proporţii încât dacă acum cineva ar dori să refacă echilibrul de acum un an în Biserică, socot eu că, nu ar reuşi.

Societatea nu este o masă inertă de indivizi care nu simt, nu văd, nici nu aud. În definitiv, cei ce hotărăsc soarta Bisericii ca organism divino-uman sunt însăşi credincioşii. Tulburările sunt inevitabile, dar din păcate necesare.

Dacă instituţia mitropolitană nu se va apropia de societate în momentele acestea mai grele, societatea îşi va retrage sprijinul pentru Biserică şi din 90% vor rămâne 30% sau chiar 25% creştini ortodocşi.