Blog fără binecuvântare (constatările din postările de mai jos au un caracter exclusiv subiectiv şi nu reflectă decât opinia personală a autorului)

27 oct. 2010

Principiile totalitare din prezent sunt promovate prin lipsa valorilor creştine

Acum, în societatea informaţională în care se pare că ne aflăm mai găsim încă din plin reminiscenţe ale ideologiei totalitare criptocomuniste. Am în vedere, în primul rând, primitivismul moral inoculat populaţiei pentru a putea menţine controlul asupra fiecărui om în parte. Metoda ideologilor totalitarismului a reuşit şi până acum dă roade. Ni se pare că am scăpat de sub cortina de fier şi suntem liberi? Da, liberi într-un întuneric în care nu vezi nici unde e prăpastia nici unde e peretele. Şi culmea: „păşitul în prăpastie” şi „datul cu capul în perete” a devenit o modă. În loc să deschidem ochii şi să aprindem flacăra credinţei, a credinţei Sfinţilor Părinţi, noi plonjăm în oceanul propriilor impresii cu ochii larg închişi fără a dori să vedem şi să cunoaştem adevărul păstrat, cu atâtea jerfe, de înaintaşii noştri.

E cam greu pentru unii să li se amintească de înaintaşi sau mai ales de Sfinţii Părinţi. Prin urmare, sunt „ortodocşi” care consideră că misiunea pentru aceştia s-a terminat – ei nu mai merită să fie trataţi cu respectul cuvenit. Când însă respectul reciproc dispare nu mai e loc nici pentru dialog şi înţelegere iar de aici până la atacuri la persoană şi, în cele din urmă, violenţă nu e decât un pas. Tocmai aceasta le trebuie tuturor celor care urăsc Ortodoxia – un motiv în plus pentru a-şi bate joc de ce e mai sfânt pentru noi.

Îndată cu pierderea respectului dispar şi virtuţile creştine – rămân în putere doar calculele seci al unui joc în care credinţa sinceră în Dumnezeu este pe ultimul loc. Aşa se nasc sclavii contemporani, fără suflet, fără simţuri curate, doar cu o inteligenţă sumară atât cât ar conveni celor care-i exploatează.

În ce parte nu ne-am întoarce auzim de conflicte şi scandaluri. Acum şi instituţia eclesială este angrenată în astfel de evenimente ruşinoase. Ortodoxia devine asociată de unii cruciadelor occidentale şi nu sinoadelor ecumenice în care se rezolvau conflictele în mod inteligent şi fără violenţă. Bineînţeles, pe parcursul secolelor Biserica a fost periodic atacată dar nu a fost compromisă din interior. Clericii şi ierarhii nu şi-au trădat încă niciodată Biserica în aşa fel cum se întâmplă acum – ca mărturie-i avem pe martirii secolului trecut care nu s-au lăsat ademeniţi de bunurile lumii acesteia, şantajaţi prin propriile fapte sau speriaţi de bolşevici iar mai apoi de comunişti care i-au şi ucis în chinuri groaznice. Trădarea de acum înseamnă lipsa mărturiei şi nu a unei mărturii prin violenţă ci prin promovarea valorilor creştine – a propriului exemplu.

Cine mai ştie acum care sunt valorile creştine, cine mai trăieşte prin ele? De ce aceste valori sunt doar de faţadă şi doar pentru a-şi crea imagine, mai nou, chiar şi politică? Hai să ne minţim unii pe alţii crezând că nu ne vede nimeni deşi toată ţara se uită la noi şi observă orice amănunt. De ce să acuzăm pe alţii dacă noi înşine greşim, unde ne sunt şcolile teologice unde ne sunt adevăraţii teologi capabili să răspundă provocărilor vremii?

Ce spunea Mântuitorul: „Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15, 14). Cam asta se întâmplă acum în ţară: oamenii nu mai ascultă nici de preoţi şi nici de ierarhi pentru că li-e ruşine să se asemene acelora care nici nu respectă legea dar şi nici n-o ştiu şi pe deasupra nu au nici cultură. Cădem cu toţii într-o prăpastie a primitivismului...

Până când?!

23 oct. 2010

Diversiunea prin scandal – metoda optimă în dezbinarea creştinilor

Din observaţiile mele, subiective bineînţeles, pe parcursul ultimului deceniu atât în spaţiul Pruto-Nistrean, cât şi în întreg arealul ortodox, mă refer mai ales în partea răsăriteană a acestuia, se încearcă, şi nu fără succes, o polarizare a societăţii după principii ideologice. Este un proces, de ce să nu-i spunem, destul de evident, însă neluat în serios. Am subliniat şi într-o postare anterioară că acest fenomen este „politic corect” dar nu şi sub aspect bisericesc. Biserica, mă refer la cea Ortodoxă, este, dacă am putea spune aşa, un organism juridic teocratic spre deosebire de celelalte denominatiuni creştine care se raliază unui principiu structural autocratic sau liberal. Ea, în principiu şi prin esenţă, nu se poate asemăna sistemelor sociale politice pentru că a exclus de la început participarea activă la procesele administrative laice. Funcţia primordială a Bisericii ca organism juridic teocratic este ghidarea individului spre idealul vieţii creştine predicată de Domnul nostru Iisus Hristos şi comuniunea tainică dintre Dumnezeu şi om.

Confuzia se naşte în momentul în care se doreşte simplificarea excesivă sau complicarea unor înţelesuri fundamentale în Biserică expuse prin canoanele şi dogmele ortodoxe. Pornind de la aceste interpretări se conturează cel două extreme care deopotrivă strică dar care se aseamănă prin metodele aproape idenitice de promovare în societate: absolutizarea unor concepte subiective care prezintă drept adevăr de netăgăduit. În ambele cazuri expunerea abundă în tipaje de argumente care sunt folosite preponderent de serviciile speciale pentru a corupe şi a induce în eroare şi tehnici folosite în războaiele informaţionale în scopuri propagandistice.

O analiză completă a acestui fenomen periculos necesită un spaţiu mult mai amplu de expunere şi ar fi fost bine ca cineva să se ocupe de acesta pentru a preîntâmpina în viitorul apropiat un conflict major în sânul insituţiei clericale. Din nefericire exegeţii contemporani ai Bisericii sunt preocupaţi cu răstălmăcirea unor situaţii care nu ţin de problematica actuală a administrării elcesiastice ci repetă sau plagiază studiile originale ale unor teologi erudiţi din trecut. În cel mai bun caz studiile teologice originale sunt mai mult axate pe teorie decât pe practică aplicabilă în situaţii reale. Anume de o astfel de experienţă practică duce astăzi lipsă instituţia eclesiastică.

Efectul cel mai grav al polarizări în interiorul Bisericii este dezbinarea între credincioşi pe principii ideologice la prima vedere apolitice, dar daca stăm să ne gândim mai bine, pe deplin pseudoreligioase. Pe de o parte se situează consevatorii deşi nimic în comun cu păstrarea tradiţiei aceştia nu au, iar pe de altă parte se situează liberalii, mult prea toleranţi faţă de inovaţiile care prea puţin ţin cont de canoane şi mai mult de necesităţile lumii contemporane. Primii deşi se deosebesc de liberali printr-un rigorism extrem seamănă panică nu numai printre adepţii săi ci şi printre neofiţi de multe ori făcându-i pe aceştia din urmă, prin atitudinea lor fatalistă, să se dezică de Ortodoxie şi să revină la convingerile lor anterioare. Pe de altă parte a baricadei se află cei care manifestă indiferenţă faţă de tot ce reprezintă tradiţie iar pentru conformism doar o mimează în practica liturgică fără să şi trăiască prin ea.

S-ar părea acest fenomen decurge dintr-un proces istoric natural şi este ceva normal ca acum să asistăm la confruntări între „conservatori” şi „liberali”. Contrar acestei opinii Biserica nu are nici o tangenţă, în acest sens cu partidele politice, parlamentul sau guvernul statului în care slujeşte. Există şi tendinţa unor reprezentanţi ai acestor curente, s-ar zice beligerante, de a nega dorinţa de confruntare însă intenţiile reale le sunt trădate de faptele la care se dedau.

Fiecare din aceste ieşiri provocatoare de scandal este, într-un final, acompaniată de viloenţă. Rezolvarea acestor situaţii vine după cuvintele Mântuitorului: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35). Este nevoie de rugăciune, înţelegere, linişte şi tact pentru a nu ajunge şi noi în situaţia bizantinilor care în ultima zi dinaintea cuceririi Constantinopolului de către musulmani erau angrenaţi într-o dispută absurdă despre genul îngerilor. Doamne fereşte să nu avem şi noi aceeaşi soartă.

Efectul pe care contează arhitecţii acestui conflict în progresie este debusolarea credincioşilor, captarea atenţiei clericilor şi ierarhilor asupra unor subiecte artificial proiectate spre a-i devia scopul autentic al slujirii preoţeşti şi în final decreştinarea întregului popor. Dezbinaţi fiind vom deveni mult mai vulnerabili în faţa pericolelor capabile să aducă un real prejudiciu ţării.

19 oct. 2010

Pasat nu ştie Crezul. Mitropolia Moldovei şi-a retras sprijinul faţă de liderul umaniştilor moldoveni?

Liderul Partidului Umanist din Moldova, domnul Valeriu Pasat, iniţiatorul campaniei de predare obligatorie a disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în şcolile ţării, “omul Moscovei” după cum spune chiar domnia sa, nu ştie nici măcar Simbolul Credinţei. O ruşine mai mare pentru distinsul academician, autorul monografiei “Ortodoxia în Moldova 1940 – 1991” nici că se putea.

Crezul Bisericii Ortodoxe sau Mărturisirea de Credinţă Niceo-Constantinopolitană - una dintre rugăciunile fundamentale ale ortodoxiei este rostită de către creştinii practicanţi cel puţin două-trei ori pe zi: la rugăciunile de dimineaţă, la rugăciunile de seară şi la liturghie, pentru cei care au timp să asiste la aceasta. Cei care participă activ în viaţa bisericească ştiu că Simbolul Credinţei este rostit la majoritatea slujbelor şi sfintelor taine care se oficiază în comunitatea ecclesială ortodoxă: naşii rostesc această rugăciune la botezul copilului, mirii trebuie să cunoască Simbolul Credinţei pentru a fi cununaţi în biserică iar în caz de boală rudele celui care se simte rău rostesc Crezul ce este prezent şi la slujba sfântului maslu, şamd

În familiile ortodoxe copiii până la vârsta adolescenţei deja cunosc Simbolul credinţei, în şcoli acesta se învaţă în clasele primare iar aceia dintre creştinii maturi carora le esteruşine să rostească Mărturisirea de credinţă în public sau cu voce tare oriunde nu s-ar afla canoanele prescriu să fie pur şi simplu excluşi din comunitatea ecclesială.

Spre deosebire de alte denominaţiuni creştine în ortodoxie Simbolul credinţei este o rugăciune publică – o mărturisire a ataşamentului faţă de valorile general umane şi în primul rând faţă de cele ortodoxe. Refuzul mărturisirii credinţei din raţiuni politice este totuna cu o erezie – o gravă rătăcire, abatere şi eroare de la principiile de bază ale doctrinei ortodoxe.

Mi se pare destul de interesant cum de iniţiatorul predării anume a Bazelor ortodoxiei, membru al Academiei de Ştiinţe din Moldova care afirmă că are în subordine o echipă specialişti care vor alcătui programa şcolară a acestei discipline, a venit la conferinţa de presă dedicată prezentării manifestului electoral al Partidului Umanist fără cineva care să ştie măcar Crezul. Unde sunt mult trâmbiţaţii experţi ai mitropoliei Chişinăului care să ştie Simbolul credinţei? Sau deja partidul distinsului academician Valeriu Pasat a pierdut oficial sprijinul Bisericii Ortodoxe din Moldova? Altfel cum de se explică faptul că pe listele electorale au dispărut feţele bisericeşti?

Cum se explică faptul că deja de prea mult timp nici Mitropolia Moldovei şi nici echipa lui Pasat din Partidul Umanist nu colaborează împreună pentru a accede la tribuna mult râvnită a legislativului moldovenesc? Oare şi-au dat seama ierarhii că fostul ministru al apărării nu are nimic în comun cu Biserica Ortodoxă decăt proiectele sale politice?

Urmează să vedem...

PS: Cert este că refuzul domnului Pasat de a rosti Crezul (deşi, să zicem, că îl cunoaşte) este dovada clară că dumnealui nu aparţine de Biserica Ortodoxă de a cărei mărturisire se fereşte.

8 iul. 2010

Aspiraţii politice vs inundaţii în Mitropolia Moldovei

"Întrebare: Ce va face instituţia mitropolitană în contextul inundaţiilor ce se abat asupra Republicii Moldova? Răspuns: Nimic!

Întrebare: Păi de ce într-o ţară cu mai mult de 90% creştini ortodocşi ierarhia bisericească nu ţine cont de nevoile şi necazurile oamenilor? Răspuns: Este prerogativa instituţiilor de stat să se ocupe de acest lucru.

Întrebare: Şi cum dar se înscrie implicarea deschisă a conducerii Mitropoliei Chişinăului pe arena politică naţională în cadrul acestor evenimente? Răspuns: Să nu amestecăm aspiraţiile politice ale conducerii clericale cu nevoile reale ale oamenilor."

Comentariu la acest dialog imaginar: În timp ce întreaga societate este preocupată acum de dezastrul ce se abate încet încet şi asupra Republicii Moldovei, când toată presa duduie de iminenţa unei catastrofe naturale şi până şi priministrul se implică direct în rezolvarea acestei situaţii complicate, instituţia mitropolitană îşi vede de „grijile” sale – următoarele alegeri parlamentare.

Este ştiut faptul că la hirotonie fiecărui preot trebuie să-i fie reamintite obligaţiile de păstor al sufletelor şi odată cu aceasta ajutor la nevoi (implicit financiare, alimentare şi medicale) pentru toţi cei ce se află în dificultate. Cu atât mai mult aceste lucruri trebuie să le ştie şi ierarhia şi să le aplice necondiţionat atunci când situaţia o cere.

Cum dar se justifică implicarea instituţiei mitropolitane în politică din moment ce nici obligaţiile sale statutar-canonice nu şi le respectă? Foarte simplu: Rea-voinţa, lipsa de cultură şi educaţie, avariţia şi cel mai important – marea prăpastie somatică (de percepţie) ce desparte clerul de credincioşi şi ierarhia bisericească de întreaga societate.

Şi încă ceva: Se întrevede în viitorul nu prea îndepărtat o schizmă în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi acest lucru deja este destul de evident. Pârghiile de influenţă ierarhică odată cu implicarea acesteia în politică s-au şubrezit simţitor. Prăpastia între instituţia ierarhică şi societate s-a mărit în aşa proporţii încât dacă acum cineva ar dori să refacă echilibrul de acum un an în Biserică, socot eu că, nu ar reuşi.

Societatea nu este o masă inertă de indivizi care nu simt, nu văd, nici nu aud. În definitiv, cei ce hotărăsc soarta Bisericii ca organism divino-uman sunt însăşi credincioşii. Tulburările sunt inevitabile, dar din păcate necesare.

Dacă instituţia mitropolitană nu se va apropia de societate în momentele acestea mai grele, societatea îşi va retrage sprijinul pentru Biserică şi din 90% vor rămâne 30% sau chiar 25% creştini ortodocşi.

15 mai 2010

Unde ne sunt intelectualii?

Problema culturii raportată la insitituţia eclesială în spaţiul pruto-nistrean a fost abordată preponderent într-un mod peiorativ. A vorbi despre o cultură autentică la reprezentanţii bisericii în perioada posttotalitară este destul de greu sau chiar imposibil din cauză că intelectualitatea în rândul clerului, am putea spune ca lipseşte în proporţie de 99%. Este o realitate dură pentru vremurile noastre caracterizate prin diverse provocări la adresa Bisricii Ortodoxe ca trup divino-uman.

Recent la o întrunire mai puţin obişnuită a creştinilor ortodocşi în centrul Chişinăului arhimandritul Nicodim Vulpe, protopop de Orhei, şi-a început discursul cu următoarea expresie: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu are în mod firesc înclinaţia spre studii”. Această afirmaţie a fost spusă în contextul promovării iniţiativei de a introduce în curriculum-ul tuturor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar din ţară a disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în mod obligatoriu. În acest moment intervine una din problemele cele mai mari ale instituţiei clericale şi totodată unul din puntele critice menţionate de cei care sunt împotrivă ca acest curs de educaţie să fie predat elevilor - lipsa cadrelor didactice cu pregătire teologică (sau preoţilor care să aibă o pregătire pedagogică ). Afirmaţia protopopului sună cel puţin duplicitar din moment ce faptele enunţate mai sus se dovedesc a fi adevărate.

Mai există încă un aspect îngrijorător al situaţiei în ce priveşte "intelectualitatea" din instituţia eclesiastică: "înclinaţia spre studii". Dacă este să ne luăm numai după numărul de articole (sau şi după calitatea acestora) din presa on-line sau cea scrisă, alcătuite de clerici, putem să ne dăm seama foarte uşor de dezastrul din interiorul Mitropoliei Moldovei dar şi a celei de Basarabia. Însă aceasta nu e totul: din moment ce "înclinaţia spre studii" poate fi un criteriu pentru "Cel ce iubeşte pe Dumnezeu" ar rezulta ca o mare parte a preoţilor din ţară sunt pur şi simplu atei. Aceasta ar fi culmea.

Multumim Domnului că mai avem, totuşi, duhovnici!

23 apr. 2010

Ce se ascude oare în spatele întâlnirii dintre Smirnov şi Kiril?

Ieri după cum ne anunţă saitul patriarhiei, cel al episcopiei de Tiraspol şi Dubăsari şi o serie de agentii de stiri religoase la Moscova a avut loc o întâlnire, la prima vedere, cam stranie dacă ar fi ne luăm exact după cum spun aceste medii de informare. Este vorba de vizita liderului separatiştilor transnistreni, Igor Smirnov pe care a efectuat-o la întâistătătorul Bisericii Ruse. Şeful bandiţilor din Tiraspol a fost însoţit în capitala Federaţiei Ruse de episcopul Sava, proaspăt numit la catedra eparhiei care se întinde pe toată suprafaţa autoproclamatei republici.

Straniu, la prima vedere, în toată povestea aceasta pare subiectul discuţiilor intre cei doi - "marele război pentru apararea patriei", situaţia parohiilor ortodoxe în regiunea separatistă şi... atât. În afara de faptul că Smirnov i-a oferit patriarhului o medalie agenţiile de presă nu mai spun absolut nimic deşi implicaţiile politice sunt destul de mari.

Nu este deloc bună făţărnicia aceasta, deşi este, la ordinea zilei în ce priveşte relaţiile la nivel înalt. E de la sine înţeles că s-a vorbit şi despre alte subiecte sensibile care abundă în contextul actual al relaţiilor politice dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Ce urmează oare să mai auzim în viitorul apropiat? Ce intrigi se mai ţes la după culisele birocraţiei instituţionale în patriarhatul rus? Care sunt intenţiile adevărate ale vizitei lui Smirnov şi oare nu sunt legate ele de schimbarea ierarhică în regiunea separatistă? Care au fost implicaţiile politice ale schimbării lui Iustinian cu Sava şi au oare ele legătură cu apropiata vizită a patriarhului Kiril la Chişinău?

E nevoie de o mai mare transpartenţă... mult mai mare... dacă se vrea o înţelegere din partea societăţii civile.

25 sept. 2009

Bravo tovarăşi...

Astăzi am citit cu stupoare, din mai multe surse media, o nouă idioţenie la care s-a dedat aparatul mitropoliei. După mai multe ordine şi medalii oferite liderilor bandiţilor transnistreni mitropolitul Vladimir i-a acordat ordinul bisericesc „Cuviosul Paisie Velicicovschi” general-maiorului Boris Nikolaevici Sergheev comandant al Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR), fosta armată a 14-a rusă de ocupaţie din Republica Moldova. În pagina electronică a Bisericii Ortodoxe din Moldova nu am găsit nici o ştire în acest sens şi nici în cea a arhiepiscopiei de Tiraspol şi Dubăsari. Rămâne doar să ghicesc pentru ce merite i-a fost dată această distincţie unui ocupant în ţara lui Ştefan.

În mod sigur acţiunea aparatului mitropolitan este un gest pur politic fără vreo urmă de resentiment. Dumnealui ştie foarte bine că presa a atacat Biserica şi cu alte astfel de ocazii şi mai ştie încă că din această situaţie nu are de câştigat nimeni în afară de el. Credincioşii se vor sminti, iar riscul ca preoţii să părăsească mitropolia rusă se va mări.

Nu cred că nu există în toată afacerea aceasta vreun raţionament politic sau economic. Posibil că se întrevede la orizonturi o repoziţionare de cadre şi acţiunile anumitor personaje joacă în favoarea intereselor unor lideri de la centru (în speţă: Kremlinul). Vom şti ce a stat în spatele acţiunii de înaltă trădare de zilele astea în viitorul, socot, nu prea depărtat.

Despre mine

Fotografia mea
Chişinău, Moldova, Romania
Creştin ortodox; Neafiliat politic; Crezul meu: Niceo-constantinopolitan