Constatările din postările de mai jos au un caracter exclusiv subiectiv şi nu reflectă decât opinia personală a autorului

8 iul. 2010

Aspiraţii politice vs inundaţii în Mitropolia Moldovei

"Întrebare: Ce va face instituţia mitropolitană în contextul inundaţiilor ce se abat asupra Republicii Moldova? Răspuns: Nimic!

Întrebare: Păi de ce într-o ţară cu mai mult de 90% creştini ortodocşi ierarhia bisericească nu ţine cont de nevoile şi necazurile oamenilor? Răspuns: Este prerogativa instituţiilor de stat să se ocupe de acest lucru.

Întrebare: Şi cum dar se înscrie implicarea deschisă a conducerii Mitropoliei Chişinăului pe arena politică naţională în cadrul acestor evenimente? Răspuns: Să nu amestecăm aspiraţiile politice ale conducerii clericale cu nevoile reale ale oamenilor."

Comentariu la acest dialog imaginar: În timp ce întreaga societate este preocupată acum de dezastrul ce se abate încet încet şi asupra Republicii Moldovei, când toată presa duduie de iminenţa unei catastrofe naturale şi până şi priministrul se implică direct în rezolvarea acestei situaţii complicate, instituţia mitropolitană îşi vede de „grijile” sale – următoarele alegeri parlamentare.

Este ştiut faptul că la hirotonie fiecărui preot trebuie să-i fie reamintite obligaţiile de păstor al sufletelor şi odată cu aceasta ajutor la nevoi (implicit financiare, alimentare şi medicale) pentru toţi cei ce se află în dificultate. Cu atât mai mult aceste lucruri trebuie să le ştie şi ierarhia şi să le aplice necondiţionat atunci când situaţia o cere.

Cum dar se justifică implicarea instituţiei mitropolitane în politică din moment ce nici obligaţiile sale statutar-canonice nu şi le respectă? Foarte simplu: Rea-voinţa, lipsa de cultură şi educaţie, avariţia şi cel mai important – marea prăpastie somatică (de percepţie) ce desparte clerul de credincioşi şi ierarhia bisericească de întreaga societate.

Şi încă ceva: Se întrevede în viitorul nu prea îndepărtat o schizmă în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi acest lucru deja este destul de evident. Pârghiile de influenţă ierarhică odată cu implicarea acesteia în politică s-au şubrezit simţitor. Prăpastia între instituţia ierarhică şi societate s-a mărit în aşa proporţii încât dacă acum cineva ar dori să refacă echilibrul de acum un an în Biserică, socot eu că, nu ar reuşi.

Societatea nu este o masă inertă de indivizi care nu simt, nu văd, nici nu aud. În definitiv, cei ce hotărăsc soarta Bisericii ca organism divino-uman sunt însăşi credincioşii. Tulburările sunt inevitabile, dar din păcate necesare.

Dacă instituţia mitropolitană nu se va apropia de societate în momentele acestea mai grele, societatea îşi va retrage sprijinul pentru Biserică şi din 90% vor rămâne 30% sau chiar 25% creştini ortodocşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
Chişinău, Moldova, Romania
Creştin ortodox; Neafiliat politic; Crezul meu: Niceo-constantinopolitan