Diversiunea prin scandal – metoda optimă în dezbinarea creştinilor

Din observaţiile mele, subiective bineînţeles, pe parcursul ultimului deceniu atât în spaţiul Pruto-Nistrean, cât şi în întreg arealul ortodox, mă refer mai ales în partea răsăriteană a acestuia, se încearcă, şi nu fără succes, o polarizare a societăţii după principii ideologice. Este un proces, de ce să nu-i spunem, destul de evident, însă neluat în serios. Am subliniat şi într-o postare anterioară că acest fenomen este „politic corect” dar nu şi sub aspect bisericesc. Biserica, mă refer la cea Ortodoxă, este, dacă am putea spune aşa, un organism juridic teocratic spre deosebire de celelalte denominatiuni creştine care se raliază unui principiu structural autocratic sau liberal. Ea, în principiu şi prin esenţă, nu se poate asemăna sistemelor sociale politice pentru că a exclus de la început participarea activă la procesele administrative laice. Funcţia primordială a Bisericii ca organism juridic teocratic este ghidarea individului spre idealul vieţii creştine predicată de Domnul nostru Iisus Hristos şi comuniunea tainică dintre Dumnezeu şi om.

Confuzia se naşte în momentul în care se doreşte simplificarea excesivă sau complicarea unor înţelesuri fundamentale în Biserică expuse prin canoanele şi dogmele ortodoxe. Pornind de la aceste interpretări se conturează cel două extreme care deopotrivă strică dar care se aseamănă prin metodele aproape idenitice de promovare în societate: absolutizarea unor concepte subiective care prezintă drept adevăr de netăgăduit. În ambele cazuri expunerea abundă în tipaje de argumente care sunt folosite preponderent de serviciile speciale pentru a corupe şi a induce în eroare şi tehnici folosite în războaiele informaţionale în scopuri propagandistice.

O analiză completă a acestui fenomen periculos necesită un spaţiu mult mai amplu de expunere şi ar fi fost bine ca cineva să se ocupe de acesta pentru a preîntâmpina în viitorul apropiat un conflict major în sânul insituţiei clericale. Din nefericire exegeţii contemporani ai Bisericii sunt preocupaţi cu răstălmăcirea unor situaţii care nu ţin de problematica actuală a administrării elcesiastice ci repetă sau plagiază studiile originale ale unor teologi erudiţi din trecut. În cel mai bun caz studiile teologice originale sunt mai mult axate pe teorie decât pe practică aplicabilă în situaţii reale. Anume de o astfel de experienţă practică duce astăzi lipsă instituţia eclesiastică.

Efectul cel mai grav al polarizări în interiorul Bisericii este dezbinarea între credincioşi pe principii ideologice la prima vedere apolitice, dar daca stăm să ne gândim mai bine, pe deplin pseudoreligioase. Pe de o parte se situează consevatorii deşi nimic în comun cu păstrarea tradiţiei aceştia nu au, iar pe de altă parte se situează liberalii, mult prea toleranţi faţă de inovaţiile care prea puţin ţin cont de canoane şi mai mult de necesităţile lumii contemporane. Primii deşi se deosebesc de liberali printr-un rigorism extrem seamănă panică nu numai printre adepţii săi ci şi printre neofiţi de multe ori făcându-i pe aceştia din urmă, prin atitudinea lor fatalistă, să se dezică de Ortodoxie şi să revină la convingerile lor anterioare. Pe de altă parte a baricadei se află cei care manifestă indiferenţă faţă de tot ce reprezintă tradiţie iar pentru conformism doar o mimează în practica liturgică fără să şi trăiască prin ea.

S-ar părea acest fenomen decurge dintr-un proces istoric natural şi este ceva normal ca acum să asistăm la confruntări între „conservatori” şi „liberali”. Contrar acestei opinii Biserica nu are nici o tangenţă, în acest sens cu partidele politice, parlamentul sau guvernul statului în care slujeşte. Există şi tendinţa unor reprezentanţi ai acestor curente, s-ar zice beligerante, de a nega dorinţa de confruntare însă intenţiile reale le sunt trădate de faptele la care se dedau.

Fiecare din aceste ieşiri provocatoare de scandal este, într-un final, acompaniată de viloenţă. Rezolvarea acestor situaţii vine după cuvintele Mântuitorului: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35). Este nevoie de rugăciune, înţelegere, linişte şi tact pentru a nu ajunge şi noi în situaţia bizantinilor care în ultima zi dinaintea cuceririi Constantinopolului de către musulmani erau angrenaţi într-o dispută absurdă despre genul îngerilor. Doamne fereşte să nu avem şi noi aceeaşi soartă.

Efectul pe care contează arhitecţii acestui conflict în progresie este debusolarea credincioşilor, captarea atenţiei clericilor şi ierarhilor asupra unor subiecte artificial proiectate spre a-i devia scopul autentic al slujirii preoţeşti şi în final decreştinarea întregului popor. Dezbinaţi fiind vom deveni mult mai vulnerabili în faţa pericolelor capabile să aducă un real prejudiciu ţării.