Mi se întâmplă şi mie, recunosc, de multe ori să cad plasa intrigilor iscate în jurul unor subiecte controversate. Încerc să fac abstracţie de gâlceava politicienilor şi chiar de zarva de pe lângă instituţia clericală pentru că nici una şi nici alta nu au ca obiectiv pragmatic o clarificare a situaţiei ci numai un ulterior duel al orgoliilor. Niciodată două popoare nu s-au înţeles ca urmare a unui război între ele, niciodată nu s-au împăcat doi oameni atacându-se reciproc. Dacă pe termen scurt conflictele aduc beneficii, în timp acestea se transformă în adevărate nenorociri. Sechelele rămân zeci şi chiar sute de ani. Atunci de ce să nu lăsăm armele violenţei verbale de-o parte, ca unelte ale gâlcevii impostorilor, şi să încercăm să ne înţelegem la o masă a dicuţiilor inteligente în care să nu dispară nici critica obiectivă şi nici soluţiile constructive.
Deşi se află în topul ratingurilor la televiziune şi pe internet conflictele religioase din ţară nu sunt recunoscute ca situaţii problematice importante rezolvarea cărora să costituie o prioritate. Mai degrabă acestea sunt interpretate din prisma unor spectacole demne doar de ziarele de bulevard şi atât. Nimeni nu-şi pune problema despre evoluţia acestor situaţii în timp, la urma urmei despre scindarea societăţii provocate de acestea. Nimeni din cei ce comentează conflictele religioase din ţară nu se axează pe o analiză mai amănunţită a fenomenului şi ce urmări poate avea.
Destui îşi pun acum problema de ce Republica Moldova este într-o acută criză politică? Mult mai puţini se întreabă de ce ţara este într-o criză socială şi, implicit, demografică? Dar nimeni din comentatorii de presă naţionali nu atrage atenţia, în mod serios, la situaţia religioasă dezastruasă din ţară şi mă refer în primul rând la nivelul ridicat al criminalităţii, corupţiei şi al depravării morale care sunt în mod direct legate de misiunea Bisericii Ortodoxe în societate. Este deja demonstrat faptul că nivelul ridicat de trai nu este factorul determinant spre o îmbunătăţire a situaţiei din domeniul luptei împotriva criminalităţii şi terminând cu implementarea cu succes a codului bunelor maniere.
Vorbind de bunele maniere avem în vedere în primul rând respectul , prestanţa culturală şi nivelul de educaţie al fiecărui om în parte. Şi dacă ne referim la mediul eclesial este necesar să spunem că şi aici sunt nişte norme de conduită, iar cei care au intenţia să comunice în acest spaţiu trebuie să le respecte. Din păcate, din câte se observăm, prea puţini reprezentanţi ai elitelor politice sau culturale, doresc acest dialog, cu toate criticile de rigoare dar în mod inteligent, argumentat şi nepărtinitor. Exemplele sunt de prisos pentru că dacă am scoate din această formulă campaniile de imagine ale unor indivizi avizi de putere nu am avea pe cine nominaliza.
Vorbind despre cei care se folosesc, la noi în ţară, de Biserica Ortodoxă pentru a se promova în forurile superioare ale statului făcându-i doar o favoare aparentă sau în mod direct atacând-o, putem spune că nu au habar de simţul religios autentic al moldovenilor. Dovada cea mai relevantă a celor spuse mai sus este faptul că, până la sfârşit, lovitura ricoşează dinspre instituţia clericală spre Biserica Ortodoxă ca organism divino-uman. Unul din cele mai elocvente exemple constituie şi gâlceava unor impostori în jurul persoanei mitropolitului Vladimir şi a celorlaţi arhierei de pe cuprinsul Mitropoliei Chişinăului. Cel puţin în Republica Moldova mass-media aduce acuze împotriva ierarhilor doar în forma unor atacuri la persoană în lipsa unor argumente obiective. Nimeni din criticii ierarhilor nu încearcă să înteleagă mediul eclesial ortodox din ţară ci doar se exprimă pe marginea unor subiecte pe care nu le prea înţeleg fiind rupţi de viaţa bisericească în cel mai brutal mod în perioada ateismului totalitar comunist. De aceea la soluţii contructive care să rezulte din observaţii obiective nici nu ne putem aştepta de la aceştia.
Consider că ar fi optim de a redefini termenii criticii în limita respectului reciproc, a unei analize temeinice şi a unor norme etice conforme identităţii naţionale. Doar aşa cred că am putea pune un început rezolvării situaţiei dezastruase nu numai în instituţia clericală, dar şi în mediul cultural şi ulterior în sistemul politic. În acest fel s-ar putea micşora rata criminalităţii şi a corupţiei care depind destul de evident de viaţa politică, eclesială şi culturală a fiecărui om în parte.
Fara comentarii.
RăspundețiȘtergere