În Chişinău acum este o atmosferă tensionată, dacă treci prin centru oraşul pare în asediu. O mulţime de străini circulă într-o tăcere sumbră prin tot perimetrul municipiului. Unii par să studieze arhitectura clădirilor alţii încearcă să se amestece prin mulţime. Străzile duduie de o energie negativă care circulă prin aer. Astăzi nu am observat nici măcar un zâmbet natural. Basarabenii par îngânduraţi, atenţi, serioşi şi poate că un pic speriaţi.
Desigur că am putea arunca toată vina pe situaţia politică destul de complicată şi pe de o parte este aşa. Pe de altă parte aş spune că toate neplăcerile cu care se confruntă Basarabia acum se datorează lipsei de credinţă în Dumnezeu şi de vină pentru asta este, în mod direct, ierarhia bisericească. Instituţia clericală nu s-a implicat activ, cât de puţin, în catehizarea mediului politic basarabean. Liderii scenei politice sunt permanent acuzaţi de incompetenţă în domeniul religios şi constatarea este corectă în afară de un singur lucru: responsabil de aceasta este exclusiv ierarhia clericală care, după cum spuneam, nici măcar intenţie să schimbe această situaţie dezastruoasă nu a avut.
Faptul că Basarabia este în mijlocul unui conflict social care este cât pe ce să se transforme într-unul cu urmări foarte grave pe termen lung se datorează în primul rând Mitropoliei Chişinăului şi al întregii Moldove. Să stea toţi aşa cu mâinile în sân este o adevârată trădare de neam şi credinţă. A continua tot aşa ar însemna să dai cu piciorul în toţi cei care s-au jerfit de-a lungul timpului pentru pacea şi bunăstarea poporului nostru, dar mult aceasta nu o să poată dura - tot răul are un sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu