În cărţile de cult folosite la diferite slujbe religioase preoţii se servesc de un grai perfect. Româna este o limbă liturgică încă de la origini. Etnogeneza poporului nostru ne-o confirmă. Alt limbaj este folosit de cleric pentru a spune predicile de pe amvonul bisericilor în care slujesc. Un mod diferit de a vorbi este utilizat de aceştia în timpul mărturisirii credincioşilor. De obicei, în Basarabia, slujitorii altarului folosesc în mediul lor intern un limbaj, aş putea zice, de cartier cu nimic deosebit de al şmecherilor.
Ceea ce mă deranjează, totuşi, cel mai mult este faptul că nici unul din aceste graiuri nu este utilizat mai făţarnic decât cel academic. În anumite ocazii când administraţia bisericească trebuie să dea socoteală în faţa creştinilor ei folsesc un fel de limbaj teologic sofisticat care nu are nici o justificare. Cuvintele scrise în diferite comunicate de presă şi alte acte oficiale în realitate nici nu pot fi rostite corect de aceşti clerici dacă ar fi să le citească în voce tare.
Eu înţeleg atunci când această teologie soft este întrebuinţată într-un mediu academic de oameni inteligenţi dar când este folisit de nişte inculţi mi se pare de-a dreptul grotesc. De abia să poţi citi aceste cuvinte şi să te dai mare şi tare nu este altceva decât o imbecilitate crasă. Cel mai urât este atunci când aceşti termeni sunt scrişi cu greşeli gramaticale elementare nemaivorbind de erorile stilistice care, de obicei, abundă.
Tendinţa aceata abjectă de a se asemăna cu cineva mult mai înţelept doar prin vorbe frumoase îmi aduce aminte de un banc: "Se zice că a mers odată Kant, marele filozof, la o stana din Romania: - Pastore ancestral, ale tale sunt aceste mirifice ovine care se autofurajeaza pe acest mioritic plai? Ciobanul de pe banca, dand din cap: - Indubitabil!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu