Constatările din postările de mai jos au un caracter exclusiv subiectiv şi nu reflectă decât opinia personală a autorului

18 sept. 2009

Scurt comentariu asupra schimbării situaţiei instituţionale a Bisericii în Basarabia

Aparent, acum în Basarabia a avut loc un schimb al relaţiilor de influenţă la cel mai înalt nivel. La putere au accedat în loc de unii oameni alţii. N-o să mă dedau în politică - mă voi referi doar la eventuala schimbare de atitudine faţă de ierarhia clericală. Este foarte posibil ca nivelul de influenţă al acesteia să scadă simţitor ca urmare a lipsei de susţinele din partea autorităţilor publice. Sincer, cred că aceasta va fi spre binele credincioşilor simpli şi nu va afecta decât orgoliile celor care foloseau instituţia bisericească spre un folos pur material.

Toate neajunsurile mitropoliilor la nivel instituţional vor ieşi în evidenţă ca niciodată până acum. Fiind privaţi faţă de orice respect din partea autorităţilor ierarhii şi implicit clericii îşi vor pierde influenţa faţă de enoriaşi. Ca urmare a acestui fapt veniturile băneşti vor scădea substanţial. Vor fi mai puţine biserici construite pe sângele celor care au fost ucişi de criminali, iar preoţii vor trebui să-şi demonstreze abilităţile de predicatori şi duhovnici pentru a subzista.

Este normal că de la început li se vor reduce toate privilegiile statale începând cu paşapoartele diplomatice şi numerele administrative de pe limuzine. Nemulţumirea va fi mare dar lipsa de cultură a clericilor îşi va spune cuvântul. Cu această ocazie un alt mare defect al sistemului îşi va face simţit prezenţa - lipsa de o gândire sănătoasă în perspectivă. Va fi nevoie de o schimbare de fond care se va produce încet dar sigur. Nu vor rata ocazia de a interveni în treburile interne ale Bisericii nici anumite medii externe impunându-şi, ca urmare a slăbiciunii evidente a instituţiei clericale, influenţa prin diferite programe şi proiecte.

Oricum, un compromis cu autorităţile statale se va face însă instituţia ierarhică va rămâne totuşi compromisă în faţa oamenilor: se vor impune taxe fixe pentru apartenenţa la cult (ceea ce nu era pana acum), se va plăti pentru locurile din biserici şi din cimitire şi tot felul de alte obligaţii financiare inedite pentru credincioşii basarabeni. Schimbările nu vor fi în folosul acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
Chişinău, Moldova, Romania
Creştin ortodox; Neafiliat politic; Crezul meu: Niceo-constantinopolitan